Testează-ţi limitele alături de Lara Croft în „Tomb Raider. Începutul”

Cu Alicia Vikander în rolul principal, aventura epică din Tomb Raider spune povestea originală care îi transportă pe spectatori în prima expediţie a Larei Croft, dar şi în mintea şi sufletul unui personaj care, pentru a-şi găsi locul în lume, trebuie să facă legătura dintre viitorul şi trecutul său.

Filmul „Tomb Raider. Începutul” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera pe 16 martie 2018, în format 3D, IMAX 3D şi 4DX 3D.

Regizorul Roar Uthaug, care a crescut jucându-se „Tomb Raider”, mărturiseşte că a fost fascinat de joc şi de personaj: „Lara Croft este senzaţională, rezolvă toate misterele, ocoleşte toate capcanele şi descoperă toate mormintele. M-a entuziasmat varianta nouă a jocului şi m-am gândit că putem transpune povestea pe marele ecran.”

Alicia Vikander aka Lara Croft

Îndrăzneaţă, energică, cu o putere interioară care o facee să treacă peste orice obstacol. Adaugă inteligenţa, onoarea, vulnerabilitatea şi din această combinaţie reiese Lara, cea mi neînfricată luptătoare. Acestea sunt câteva dintre caracteristicile pe care producătorii sperau să le găsească în cea pe care urmau să o aleagă pentru acest rol, iar în Alicia Vikander le-au regăsit pe toate, ba chiar şi mai mult.

„Ceea ce e interesant la Croft este faptul că, atunci când cade şi se răneşte, reuşeşte mereu să se ridice şi să lupte pentru ceea ce îşi doreşte. În film acest lucru e valabil fie că vorbim despre luptele din ring, întrecerile pe bicicletă sau cursa periculoasă în care viaţa ei e în joc. Alicia munceşte cu aceeaşi îndârjire, nu renunţă. E autentică în fiecare scenă şi se implică în tot ce face. Poate să fie o scenă emoţionantă sau un moment amuzant, ori o scenă de acţiune complicată, în toate ea este foarte naturală”, spune regizorul Uthaug.

Până în momentul în care au început filmările, Vikander deja urma un program de antrenamente şi era într-o formă fantastică. Chiar şi aşa, a fost nevoie de multă dedicare şi disciplină înainte şi după filmări pentru a obţine un aspect fizic demn de Lara Croft. Actriţa şi-a întrecut limitele pentru acest rol solicitant.

Când o întâlnim pe Lara la începutul filmului vedem o fată normală, care locuieşte în estul Londrei. O vedem la clasele de lupte MMA sau pe bicicletă, făcând livrări. E o fată puternică şi povestea dă acest ton de la început. „Am făcut căţărări, lupte, am înnotat sub apă. Nu ştiu când în viaţa mea aş mai fi putut fi expusă la atât de multe lucruri noi, dacă nu aş fi jucat acest rol. Este un lucru care îţi dă multă încredere şi putere. Nu sunt foarte înaltă sau foarte corpolentă, aşa că faptul că am câştigat cinci kilograme de masă musculară este o mare realizare. M-a făcut să mă simt foarte feminină”, spune actriţa.

Un lucru e sigur, atunci când Lara pleacă în această aventură, nu e pregătită şi nu ştie ce o aşteaptă. Trebuie să se înarmeze nu doar cu arcul, săgeţile şi pistoalele, ci şi cu mult curaj, pentru a descoperi cine e şi a deveni „Tomb Raider”.

Facebook Comments

Lucrez în presă. Am colaborat cu Bursa, Business Cover și Forbes, iar în prezent scriu pentru Capital. Totodată, semnez și în revista semnebune.ro și pe leadersreunited.com. Am studiat filosofia, sunt pasionată de știință, beletristică, distribuții Linux și programare. Pentru detalii, vă stau la dispoziție pe bianca@aicisescrie.ro.