SONDAJ: Ce-şi doresc femeile

Pentru o treime dintre femeile singure, primăvara este „sinonimă” cu iubirea. Ele consideră că este momentul potrivit pentru a-și găsi cealaltă jumătate. Cel puțin asta arată cel mai recent sondaj realizat în rândul utilizatoarelor sentimente.ro, cel mai mare site de dating din țară. 

În luna martie, cele mai multe femei singure îşi dorească să primească flori (35%) şi mărţişoare (27%). Chiar dacă au primit un cadou de 1 martie, aşteptă să fie răsfăţate şi de 8 martie, în proporţie de peste 90%.

Ele asociază primăvara cu noi începuturi, mai ales în ceea ce priveşte dragostea. Mai mult decât atât, femeile care sunt singure de mai puţin de un an îşi doresc să se îndrăgostească în curând, în timp ce acelea care sunt singure de cel puţin trei ani ar dori un prieten bun. În proporţie de peste 50% cele două noţiuni sunt însă asociate – dragostea şi prietenia merg mână în mână. Femeile care au până în 35 de ani simt nevoia să iasă mai mult, în timp ce cele cu vârsta cuprinsă între 30 şi 60 de ani îşi doresc mai ales să aibă cu cine discuta, dezbate, comunica.

O categorie aparte o reprezintă femeile care au trecut deja printr-un divorţ. Peste 10% dintre femeile de pe Sentimente.ro sunt mame singure. Numărul celor care apelează la site-ul de dating pentru a-şi reface viaţa este în creştere. În primele două luni ale anului s-a înregistrat deja o creştere de 21% în rândul mamelor singure, în timp ce datele arată că numărul acestora s-a dublat în 2017 faţă de 2016.

Femeile nu se tem să declare că au un copil sau că sunt divorţate, deoarece consideră că nu au timp de pierdut. Ele îşi doresc să interacţioneze cu persoane care rezonează la ideea de familie, care sunt pregătite să îşi asume responsabilitatea unei astfel de relaţii. De asemenea, am observat că femeile care vin după o căsătorie nu mai caută neapărat să simtă fluturi în stomac, cât o persoană pe care să se poată baza, un partener în toate sensurile. Şi nu, bărbaţii nu se tem, de astfel de provocări. Zilnic, din cele 8-10 persoane care declară că şi-au găsit perechea pe site, o treime sunt persoane care au trecut printr-un divorţ”, spune Flori Dragomir, fondatoarea Sentimente.ro.

Facebook Comments

Lucrez în presă. Am colaborat cu Bursa, Business Cover și Forbes, iar în prezent scriu pentru Capital. Totodată, semnez și în revista semnebune.ro și pe leadersreunited.com. Am studiat filosofia, sunt pasionată de știință, beletristică, distribuții Linux și programare. Pentru detalii, vă stau la dispoziție pe bianca@aicisescrie.ro.