Simona Stoica, Simbalance: Speranța nu este o strategie

Niciun fulg de nea nu cade acolo unde nu trebuie, spunea Sun Tzu. O vorbă pe care psihoterapeutul Simona Stoica și-o amintește pe dinafară atunci când decide să renunțe la un loc de muncă de prestigiu și pornește pe propriul drum, pe care și-l creează pas cu pas, clipă cu clipă, client cu client, până devine unul dintre cei mai respectați specialiști din domeniul său. Și fondează astfel Simbalance.

Un om remarcabil îi spune că speranța nu este o strategie, cuvinte care o motivează să se autodepășească constant și să treacă de la „mi-aș dori” la „cum pot realiza”. Altcineva îi explică cum 20% din ceea ce știi este pentru 80% dintre situații, iar restul de 80% din activitatea de studiu și cercetare este pentru restul de 20% de situații care îți ocupă oricum 80% din timp.

„Ceea ce face diferența între mediocritate și performanță sunt acele 20% situații care te scot din zona de confort și te dezvoltă”, mărturisește antreprenoarea.

Atunci când vorbește despre succesul în carieră, îl asemuie procesului prin care obții „o mâncare savuroasă și hrănitoare”. „Ai nevoie de ingrediente sănătoase: empatia, comunicarea, perseverența, studiul continuu, pasiunea și îndrăzneala. Și…pentru orice bucătar bun este importantă dozarea ingredientelor și ordinea în care se pun sub focul timpului”, explică Simona, mărturisind că substanțele de bază pentru ea sunt „respectul și iubirea de oameni”.

Pe un traseu ghidat de nevoia de a înțelege complexitatea ființei umane, Simona recunoaște că drumul i-a fost cu suișuri și coborâșuri din care a avut tot timpul de învățat. Dacă inițial privea omul din perspectiva medicinii clasice, ulterior a psihologiei: a gândirii și emoțiilor, în cele din urmă a adăugat viziunea orientală asupra bolii și a sănătății.

O întreb cât de greu este unei femei să reușească în carieră. Îmi spune că la nivel spiritual, cu toții suntem un ocean de potențialități. „Din acest punct de vedere cu toții, indiferent de gen, ne întâlnim cu piedici în carieră. Însă eu, ca femeie m-am confruntat de-a lungul timpului cu anumite provocări pe care sper ca societatea patriarhală din țara în care trăim, să le depășească odată cu dezvoltarea viziunii integrative asupra egalității sexelor.

Prin prisma carierei învață răbdare, perseverență, importanța organizării și a prioritizării activităților și respectul pentru propriul timp liber.

Să poți lupta pentru a îți îndeplini scopurile, să ai o doză sănătoasă de empatie, să transmiți emoție și să fii în echilibru. La toate acestea, adaugă capacitatea de a  organiza viguros și de a-ți menține un respect de sine înalt. Toate sunt calități pe care femeile de succes le posedă, în viziunea tinerei antreprenoare.

„Pentru o femeie de succes e vital să știe să-și organizeze timpul și să prioritizeze. Cheia succesului nu este găsirea echilibrului ci trăirea echilibrului. Cu siguranță este de ajutor și să ai lângă tine omul potrivit care să te susțină, să te însoțească și să aibă disponibilitatea de a comunica pentru a depăși momentele dificile.”

Printre cele mai mari realizări ale sale din ultimul an se numără colaborarea directă cu Gianni Francesetti, psihiatru și eminent psihoterapeut, președintele Asociatiei Europene de Gestalt Terapie (EAGT), aplicarea metodelor actuale și moderne de tratament în patologia coloanei vertebrale rezultată din colaborarea cu profesorul ortoped Manuel Rigo, fondatorul Institutului Rigo Quera Salva din Barcelona. Dar și studiul aprofundat al acupuncturii și medicinii chineze.

O cană aburindă cu ceai, discuții cu prietenii, meditațiile matinale, o cină romantică în restaurantele din Torino sau pur și simplu o plimbare cu cațelul său, toate aceste sunt mici plăceri la care Simona Stoica nu ar renunța.

Facebook Comments

Lucrez în presă. Am colaborat cu Bursa, Business Cover și Forbes, iar în prezent scriu pentru Capital. Totodată, semnez și în revista semnebune.ro și pe leadersreunited.com. Am studiat filosofia, sunt pasionată de știință, beletristică, distribuții Linux și programare. Pentru detalii, vă stau la dispoziție pe bianca@aicisescrie.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *