Investiții de 2.1 miliarde de euro în cercetare în 2017 pentru cea mai veche companie farmaceutică din lume

Cu o istorie de 350 de ani împliniți anul acesta, Merck Group, unul dintre cei mai importanți producători de tratamente pentru fertilitate și boli endocrinologice, a investit în anul 2017, la nivel mondial, 2.1 miliarde de euro în cercetare și dezvoltare. Compania estimează o creștere de 8% a cifrei de afaceri pentru finalul anului 2018, iar la nivel mondial o creștere de 2.8% a cifrei de afaceri.

„Activitatea companiei noastre este orientată în principal către pacienți, cărora ne dorim să le oferim o viață bună, chiar dacă se confruntă cu boli grave. De aceea, alocăm o mare parte din resursele companiei în cercetare și dezvoltare. Doar în 2017 am investit 2.1 miliarde de euro în dezvoltarea unor alternative de tratament mai bune. În septembrie 2017 am primit aprobare pentru două tratamente revoluționare, unul pentru pacienții cu scleroză multiplă și celălalt pentru cei cu cancer de piele.”, spune Schalk Opperman, General Manager al diviziei Biopharma, Merck România.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, milioane de cupluri suferă din cauza infertilității. Însă în ultimii 20 de ani, datorită dezvoltărilor revoluționare ale companiei Merck, s-au născut mai mult de 2.5 milioane de copii.

„În plus, în 2014 am intrat în domeniul tehnologiilor în fertilitate. Ne dorim să le simplificăm cât mai mult viața cuplurilor și persoanelor care își doresc să facă un copil. Am înțeles că, din moment ce fiecare pas pe care îl fac în cabinetul medicului specialist joacă un rol esențial în mărirea șanselor de succes, tehnologiile inovative chiar pot constitui o diferență importantă. De aceea, acum combinăm din ce în ce mai mult portofoliul nostru de medicamente cu cele mai noi tehnologii, astfel încât să creștem nivelul de standardizare, automatizare și excelență în tratamentul asistat.” continuă Schalk Opperman.

În cei 350 de ani de activitate, compania a ajuns lider în domeniul științei și tehnologiei, generând contribuții uriașe în cercetare și dezvoltare. Azi, în întreaga lume, nu mai puțin de 55 de milioane de oameni folosesc zilnic medicamente din portofoliul Merck, pentru producerea cărora lucrează 53.000 de angajați, din 66 de țări. În România, în ultimele 18 luni, numărul angajaților a crescut cu 50%.

Merck este cea mai veche companie farmaceutică şi chimică din lume, fondată în Darmstadt, Germania, în 1668. Merck a stabilit încă de la început standarde de înaltă calitate pentru produsele sale. Promisiunea Merck este de a oferi soluții terapeutice inovatoare, investind constant în dispozitive noi de administrare a medicamentației menite să sporească confortul pacienților.

Facebook Comments

Lucrez în presă. Am colaborat cu Bursa, Business Cover și Forbes, iar în prezent scriu pentru Capital. Totodată, semnez și în revista semnebune.ro și pe leadersreunited.com. Am studiat filosofia, sunt pasionată de știință, beletristică, distribuții Linux și programare. Pentru detalii, vă stau la dispoziție pe bianca@aicisescrie.ro.