Hai la teatru! Hamlet și noi

Laboratorul de Artă vă invită miercuri, 30 mai 2018, la orele 19.00, în incinta Centrului European Cultural și de Tineret pentru UNESCO ‘’Nicolae Bălcescu’’ (Str. 11 Iunie, nr. 41, Sector 4, București), la ‘’Hamlet și Noi’’, un spectacol – laborator pus în scenă de Antoaneta Cojocaru, după piesa ‘’Hamlet’’ de William Shakespeare. Producția are în vedere marile teme ale operei dramaturgului originar din Stratford-upon-Avon. Dragostea, relația cu autoritatea, moartea, cât și renașterea sunt prezentate într-o manieră contemporană, manifestarea aducând în atenția publicului problemele cu care s-a confruntat și încă se mai confruntă societatea românească postdecembristă.

Spectacolul “Hamlet și noi” își propune să fie și un manifest social, care să trezească potențialul creator, potențial aflat într-o formă latentă oriunde privim în jurul nostru. În fiecare lună, Laboratorul de Artă dedică o reprezentație promovării caselor de patrimoniu din București, dorind să atragă atenția asupra importanței prezervării clădirilor istorice.

Relația teatru-arhitectură-istorie-spectator devine simbiotică în prestația celor 22 de actori. Deși “Hamlet și noi” vine cu o abordare itinerantă, fiind jucat până acum la Muzeul Național de Istorie, Muzeul Național de Artă al României, Palatul Suțu, Vila Oromolu(Qreator by IQOS), Cercul Militar și Casa Universitarilor, cartierul general al spectacolului și totodată locul pe care protagoniștii îl numesc acasă rămâne Centrul European Cultural și de Tineret pentru UNESCO ‘’Nicolae Bălcescu’’. De altfel, evenimentul de pe 30 mai 2018 va fi a XVI-a reprezentație susținută de ambițioșii actori.

Regizoarea spectacolului, Antoaneta Cojocaru, vede necesitatea unei lumi mai bune și într-o continuă schimbare. ‘’Acest demers artistic, ce are în spate o lume nouă, este cel mai aproape de aceste năzuințe. Cred cu tărie că trebuie să sădim ceva în societate, în special când nu ne este comod să o facem. Și mai cred că arta trebuie prețuită în societatea contemporană la valoarea ei: inestimabilă. Mulțumesc personal tuturor celor ce s-au implicat activ în acest demers’’, explică ea.

În același timp, scriitoarea Ana Barton vede o punte pe care cei 22 de actori o oferă spectatorului cu mintea deschisă.

‘’Antoaneta Cojocaru a creat spectacolul ’Hamlet și noi’, în care spectatorul simte că joacă pe parcursul celor trei ore, că este unul dintre ’’noi’’, că nu există un ’’ei’’, că nu are cum să se sustragă lumii care se desfășoară în el, nu doar în fața lui. E un spectacol amețitor în care ai sentimentul că fiecare este fiecare. Acest spectacol este dincolo de ’’îmi place’’, de ’’nu-mi place’’, acest spectacol te primește în el fără să te forțeze, fără să te invite explicit.’’, crede Ana Barton.

Laboratorul de Artă este o organizație non-guvernamentală, care are ca scop promovarea inițiativelor artistice de impact din mai multe domenii de activitate. Teatrul, dansul, muzica, pictura, fotografia, literatura, filmul și desigur designul reprezintă tot atâtea portaluri de educare prin artă. Laboratorul de Artă încearcă să fie o alternativă la societatea de consum cu care se confruntă fiecare dintre noi zi de zi.

Facebook Comments

Lucrez în presă. Am colaborat cu Bursa, Business Cover și Forbes, iar în prezent scriu pentru Capital. Totodată, semnez și în revista semnebune.ro și pe leadersreunited.com. Am studiat filosofia, sunt pasionată de știință, beletristică, distribuții Linux și programare. Pentru detalii, vă stau la dispoziție pe bianca@aicisescrie.ro.