Ane Mihăilă, Today’s: Succesul este starea de a fi fericit cu viața pe care o ai

Ane Mihăilă, în prezent business developer în cadrul agenției de marketing online Today’s, crede cu tărie că oamenii sunt perfectibili și că viețile noastre se intersectează chiar atunci când au nevoie de interferența cu celălalt. Și, spune ea, stau „legate” atât cât avem „un ceva” de dat sau de luat, după care „migrăm spre alte deveniri”.

În opinia sa, pentru a avea succes trebuie să îți găsești și să îți definești „cu cuvintele tale” valorile intrinseci, să le trezești la viață și să ai curajul să le recunoști, implicit să le aperi. Din nefericire, trăim într-o lume care te vrea „cât mai mult ca ea” și „cât mai puțin ca tine”.

Dar să aruncăm o privire asupra traseului său profesional. „Fată din provincie”, care face lucurile în felul său, urcă treaptă socială cu treaptă socială și aproape ajunge la conducerea unei multinaționale. Primul său șef o învață să pună întotdeauna oamenii din echipă înaintea ei, să se dedice lor și să caute să le înțeleagă ideile. Un bun coleg cu care se bucură să lucreze îndeaproape în anii de management îi arată că este important să pricepem nu ceea ce fac oamenii, ci de ce fac ceea ce fac. Dar, înainte de orice șefi au fost întreaga generație de bunici care au atenționat-o să nu se joace niciodată „cu cuvintele, cu oamenii și cu Dumnezeu”.

Într-un moment de mare sinceritate, tatăl îi spune că cel mai mare regret îi este acela de a nu fi știut să îi arate atât ei cât și fratelui său cât de mult îi iubește. Confesiunea aceasta o ajută, mai târziu, să nu se sfiască să spună oamenilor cât îi sunt de dragi.

„Uneori prin slăbiciune ne întărim, iar atunci când ne arătăm vulnerabilitățile, aparente sau nu, și alocăm o doză de încredere celui din fața noastră creăm legături indestructibile”, mărturisește Ane Mihăilă.

Are o linie a norocului bine definită în plamă și se înconjoară de oameni minunați, parteneri sau șefi, colegi sau clienți, cunoscuți și necunoscuți. Toți își pun amprenta asupra sa.

Timpul îi dovedește că oamenii sunt capitalul cel mai bun al oricărui parteneriat și că nimic nu este garantat, cu toate că pare sigur.

„Adevărul este cea mai bună scuză, și, așa cum Chaplin o spunea, în viață nu trebuie să te temi de confruntări, pentru că din haos se nasc stele”, ne împărtășește, cu zâmbetul pe buze, business developerul Today’s.

Conștiința unei munci bine făcute, punerea în slujba celorlalți și asumarea răspunderii pentru ceea ce nu iese perfect. Acestea sunt, în opinia sa, câteva dintre ingredientele unei cariere de succes. „De asemenea, nu trebuie să lași nimic neterminat, mai puțin o greșeală sau ceva ce decizi că nu mai este bun sau nu îți face bine”, spune Ane.

Crede cu tărie că la sfârșitul zilei, dacă pui o bucățică din tine în orice ai face, este imposibil să nu progresezi.

Iubește muzica clasică, să facă pâine, natura și copiii. Iar de curând, pe noua sa prietenă năzdrăvană, cățelușa Masha.

Facebook Comments

Lucrez în presă. Am colaborat cu Bursa, Business Cover și Forbes, iar în prezent scriu pentru Capital. Totodată, semnez și în revista semnebune.ro și pe leadersreunited.com. Am studiat filosofia, sunt pasionată de știință, beletristică, distribuții Linux și programare. Pentru detalii, vă stau la dispoziție pe bianca@aicisescrie.ro.