O nouă șansă pentru schiul alpin!

Aproximativ 100 de schiori din zece țări vor ajunge la finele lunii viitoare în Poiana Brașov pentru a participa la cea mai mare competiție de schi alpin organizată la noi în țară – FIS Children Trophy.

Evenimentul,  lansat  în  premieră  în   România  de către Asociația de Turism Poiana Brașov, Federația Română de Schi și Biathlon și Primăria Brașov,  se desfășoară în zilele de 23 și 24 februarie. Competiția  se adresează tinerilor schiori, fete și băieți, la categoriile de vârstă 12-14 ani și 14-16 ani.

Sportivii vor concura la probele de slalom uriaș și slalom pe pârtia Subteleferic din masivul Postăvaru. Acest eveniment va continua până în anul 2022, fiind înscris încă patru ani în calendarul Federației Internaționale de Schi (FIS).

„Pentru mine, Children Trophy reprezintă un pas înainte în schiul alpin și totodată o rampă de lansare pentru tinerii sportivi către schiul de înaltă performanță”, declară ambasadorul sportiv al competiției Ioan Gabriel Nan, multiplu campion național și internațional.

Schiul atrage anual un număr din ce în ce mai mare de turiști în stațunile montane. De exemplu, anul trecut instalațiile din Poiana Brașov au întregistrat peste 2,3 milioane de urcări.

Dragoș Frățilă, directorul general al Teleferic Grand Hotel a declarat:

„Există un interes din ce în ce mai ridicat pentru acest sport, mai ales în rândul tineretului, și prin urmare, organizarea competițiilor sportive la noi în Poiană constituie un mijloc de promovare spectaculos, prin care să facem cunoscută această zonă pe întreg mapamondul”.

„FIS Children Trophy se desfășoară în Poiana Brașov datorită notorietății pârtiilor de aici și a experienței dobândite cu ocazia organizării cu succes a probelor de schi alpin din cadrul FOTE 2013 (Festivalul Olimpic de Tineret European). Un  alt  motiv  important  pentru  atribuirea desfășurării competiției este dotarea  domeniului  schiabil  cu: instalația complet automatizată pentru fabricat zăpadă artificială compusă din 29 tunuri și

120 de lănci, de fabricație TechnoAlpin, și un număr de 6 mașini de pregătit și preparat pârtiile, marca Kassbohrer”, spune Dorin Drăgoi, administratorul domeniului schiabil.

„Baza materială din Poiana Brașov este comparabilă cu cea existentă în stațiunile care găzduiesc concursuri de nivel internațional, în sensul  în  care  circa  70%  din   capacitățile   de   transport   sunt marca Doppelmayr, lider mondial în domeniu” completează Ioan Rufa, director general Ana Teleferic.

Stațiunea Poiana Brașov a beneficiat, în perioada 2011-2012, de un program guvernamental de dezvoltare a infrastructurii de schi pe direcțiile de extindere a arealului de circa 80 de hectare, cu o lungime cumulată a pârtiilor  de  24  de   kilometri   acoperiți   integral   de   zăpadă artificială.

„Investiția totală în modernizarea și extinderea domeniului schiabil Poiana Brașov a costat aproximativ 33 de milioane de euro”, conchide Dorin Drăgoi.

Ambasadorii competiției FIS Children Trophy sunt Ioan Valeriu Achiliroaie și Ioan Gabriel Nan, cei mai reprezentativi schiori români.

Printre sponsorii acestui eveniment se numără Allview, Husqvarna, Raiffeisen Bank, Paste Băneasa, Ceresit, Ana Hotels, Teleferic Grand Hotel, Alpin Resort Hotel, Schaeffler, RCS-RDS, Ana Teleferic și Stoica & Asociații.

Lucrez în presă. Am colaborat cu Bursa, Business Cover și Forbes, iar în prezent scriu pentru Capital. Totodată, semnez și în revista semnebune.ro și pe leadersreunited.com. Am studiat filosofia, sunt pasionată de știință, beletristică, distribuții Linux și programare. Pentru detalii, vă stau la dispoziție pe bianca@aicisescrie.ro.