Înapoi la birou, în mișcare

De multe ori ipohondria mă ia de mână, mă scoate-n lume, suntem prietene la „cataramă”. Pe munte, în parc sau la sală dispare subit. Însă, aici, duc alte lupte interminabile cu mine: Hai că poți! Încă un pas! Dreptul în față! Trebuie să iau „un gât de apă”! Am obosit! Și mă-nvăț răbdătoare.  Adesea e foarte dificil să mă ascult. Eh, și mai greu să fac schimbări în stilul de viață. De fapt, să îmi prioritizez timpul liber, pentru că într-adevăr, tot uit că nimeni nu o să-mi spună: hai, mergi în seara asta și aleargă! Telefonul o să sune…