Două zile în Sinaia, printre economiști

Stăteam în fața omului care avea să-mi inventeze un alt sens și din când în când îmi îndreptam spatele, că nu se cade să stai cocoșată. Mi-a amintit că cifrele n-au nicio importanță dacă nu sunt comparabile, i-am spus că-mi place Kierkegaard. A zâmbit. Dincolo de domeniu financiar-bancar, întotdeauna a avut o afinitate pentru scriitura lui. 

Într-una din sălile de conferință ale hotelului New Montana, din Sinaia, la un eveniment organizat de Finmedia alături de revista Piața Financiară, ascult cuminte încotro se îndreaptă economia românească.

La un calcul „simplu” sau, mai bine, la un scurt exercițiu de imaginație, jurnaliști și bancheri, pe rând și în altă ordine se ridică și se așează. Mihai Purcărea, șeful BRD Asset Management, care la 29 de ani prelua administrarea a peste trei miliarde de lei de la o sută de mii de clienți, ne dă următoarea problemă: Dacă economisim 500 de lei lunar și avem două investiții: una cu randament de 5%, alta cu randament de 6%, iar într-un an 28 lei diferența, estimați cât va fi în 30 de ani.

Răspunsul? Deloc intuitiv și nu poți ajunge la el „în gând”. Ca atare, dacă inițial toți am stat în picioare și ne-am așezat pe rând, după 1.000 de lei, 2.000 de lei, 5.000 de lei, 8.000 de lei, până la 86.128 de lei, adică aproape 18,6 mii de euro, cam cât o Toyota Auris Luna CVT, n-a mai rămas decât o singură persoană. Prezentarea sa a avut scopul de a arăta că se poate investi foarte frumos în viitor.

La rândul său, Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal, a apreciat că, la nivel de sectoare, industria este partea plină a paharului, în condițiile în care a înregistrat 8% creștere anuală. Însă, componenta de construcții inginerești, care țin de infrastructură, este cea care trage sectorul de constucții în jos. „În materie de infrastructură nu se întâmplă aproape nimic”, a spus el.

Totuși, motorul creșterii economice ridicate din ultima perioadă a fost consumul. „Consumul merge foarte bine și va continua să meargă. Avem aproape 30% creșterea salariului în domeniul public, și 11,5% în mediul privat. Vom vedea creșteri salariale în perioada următoare atât în mediul public cât și în cel privat”, a adăugat Ionuț Dumitru. El estimează că, până la finele anului, România ar putea înregistra, poate, cea mai mai mare creștere economică din Uniunea Europeană. Adică de 5,7%.

„Încrederea românilor este la nivelul pre-criză, ceea ce îi face pe oameni să cheltuie foarte mult”, conchide economistul.

Lucrez în presă. Am colaborat cu Bursa, Business Cover și Forbes, iar în prezent scriu pentru Capital. Totodată, semnez și în revista semnebune.ro și pe leadersreunited.com. Am studiat filosofia, sunt pasionată de știință, beletristică, distribuții Linux și programare. Pentru detalii, vă stau la dispoziție pe bianca@aicisescrie.ro.

Leave a Reply