Pe repede înainte în munții Bucegi

29 august 2017, 6:30, joi dimineață. Pisoiul îmi roade degetele. E cea mai bună alarmă din lume și datorită lui pornesc acum prin Bucegi, de la Gura Diham spre Poiana Izvoarelor. Picioarele-mi tremură după nici zece minute, e un urcuș abrupt pe Panta Prostului. Gâfâi. Nu am condiție fizică.

Parcă-ncep să port discuții din ce în ce mai profunde cu mine, iar una dintre provocări mi se pare cea de-a mi păstra entuziasmul și a mă bucura de tot ceea ce mă înconjoară. Sunt genul de om „băgat în priză”. Funcționez „pe repede înainte”. Nu genul idiot care abia așteaptă taskuri și de care profită toți, ci tipul eficient. E ceva legat de „rapiditate” care mă atrage. Îmi place să fiu ocupată, oricât de dubios ar suna. Nu pentru că-mi dă un scop, fiindcă-mi pot inventa sute.

Pe munte, de fiecare dată îmi predau aceeași lecție. SLOW DOWN. TAKE IT EASY. Și da, o uit imediat ce revin acasă. A, și mai e ceva. Tot aici, mă cert de atâtea ori. Pentru mine, strictul necesar se traduce în cam mult. Mai exact, în ghiozdan car acum o agendă, o carte, o sticlă de apă, un stilou, rezerve cu cerneală, un spray cu piper dobândit în urmă cu un an la un curs de autoapărare, încă sigilat, un multifunctional, o baterie de telefon semidescărcată, mai multe batoane de Snickers și câteva pungi goale în caz că adun urzici, coarne sau măcriș.

Uneori mi se pare că suntem o droaie de oameni care nu mai știu să se relaxeze fiindcă nu-și iau pauze. Pentru că ni se pare că dacă încetinim un pic devenim mai slabi. Ne e teamă că ne ieșim din mână, că lăsăm butonul de „pause”, apăsat, poate, prea mult. Dar e în regulă „să o lași mai moale”, pentru că e „bătut în cuie”: te poți „restarta” ori de câte ori vrei tu.

Până mai ieri „pierdeam” mult timp în drum către birou. Mai precis 1h dus/ 1h întors. Iar oaza de liniște era fix locul pe care îl detestam cel mai tare. Am înțeles ulterior de ce. Atunci când cobori la metrou, îți vezi de liniștea ta. De parcă-ți ții respirația înghesuindu-ți grijile în cărți. Și nu de puține ori, te pierzi printre gânduri. Noroc că te regăsești repede.  De aici nu poți să fugi  d e  t i n e. E locul în care, uneori, oamenii par mai frumoși ca niciodată. „Goi” în fața lor. Când ies, se agită, se supără, devin distrați. Intră-n „stand by mood”. Orașul te consumă „pe fugă”, învelit în câteva zâmbete „de ochii lumii”.

Drept. Stâng. Drept. Un gât de apă. Drept. Stâng drept. Două dungi albe trasate pe al patrulea copac. Din patru în patru. Cel mai important lucru este să pui un picior în fața celuilalt, chiar și atunci când simți că nu mai poți. Trebuie doar să continui. Creierul meu gândește-n comenzi.

M-am întors pe la Bușteni și am vopsit pentru prima dată copaci. Nu așa cum se practică prin orașe, fără rost.

Mai precis, am participat la a treia etapă a proiectului Omniasig pentru Omu, demarată la începutul acestei veri de Omniasig Vienna Insurance Group, alături de Salvamont Râșnov și Asociația Turistică pentru Natură Oxigen. Prin acesta, asiguratorul și-a propus refacerea traseului turistic spre Vârf. Aici împreună cu 25 de voluntari ai companiei, printre care și trei membri ai Directoratului, am refăcut marcajele pe porțiunea de traseu Gura Diham – Poiana Izvoarelor. Proiectul vine în sprijinul tuturor celor care doresc să urce pe traseul care pornește din zona Bușteni și Gura Diham, și duce spre Vârful Omu, oferind tuturor celor pasionați de munte ocazia să se bucure de avantajele drumețiilor în siguranță.

Lucrez în presă. Am colaborat cu Bursa, Business Cover și Forbes, iar în prezent scriu pentru Capital. Totodată, semnez și în revista semnebune.ro și pe leadersreunited.com. Am studiat filosofia, sunt pasionată de știință, beletristică, distribuții Linux și programare. Pentru detalii, vă stau la dispoziție pe bianca@aicisescrie.ro.

One thought on “Pe repede înainte în munții Bucegi

Leave a Reply