Pe repede înainte în munții Bucegi

29 august 2017, 6:30, joi dimineață. Pisoiul îmi roade degetele. E cea mai bună alarmă din lume și datorită lui pornesc acum prin Bucegi, de la Gura Diham spre Poiana Izvoarelor. Picioarele-mi tremură după nici zece minute, e un urcuș abrupt pe Panta Prostului. Gâfâi. Nu am condiție fizică. Parcă-ncep să port discuții din ce în ce mai profunde cu mine, iar una dintre provocări mi se pare cea de-a mi păstra entuziasmul și a mă bucura de tot ceea ce mă înconjoară. Sunt genul de om „băgat în priză”. Funcționez „pe repede înainte”. Nu genul idiot care abia așteaptă…