Bedtime stories

The sailors say “Brandy, you’re a fine girl” (you’re a fine girl)/ “What a good wife you would be” (such a fine girl)/”Yeah your eyes could steal a sailor from the sea”/ (dooda-dit-dooda), (dit-dooda-dit-dooda-dit). Da, trupă mișto, cu trecut, Looking glass, pe fundal. Mă îndrept spre casă, după două luni. E vineri seară și vecina mamei îmi „reproșează” că nu m-a mai văzut de-o viață. Nu, nu-mi frământă obrajii, și nu-mi spune „țucu-te mâncu-te, ce mare te-ai făcut”, cum ar fi făcut în urmă cu câțiva ani. Mă întreabă acum detalii care îi vor zgudui lumea, dacă sunt îndrăgostită, am o relație? Muncesc? Cu ce mă ocup? Și, poate, mai important decât toate…sunt f e r i c i t ă? Îți dai seama că nici eu, nici tu nu știm cum să răspundem la așa ceva. Zâmbim din politețe, ne dăm ochii peste cap când ni se pare că cineva sare calul, dar… din That ’70s Show am reținut replica asta: „Atunci când vrei să pară că acorzi atenție celor din jur, repetă  ultima propoziție pe care a rostit-o respectivul”. Aș putea să revăd serialul ăsta de sute de ori. Pariez că acum stai și te întrebi când te-am îngânat ultima oară.

Alcătuim puzzleuri. Unim piese cu piese, arunc un zâmbet tâmp, cât să nu te prinzi că nu-mi face plăcere conversația, că am ajuns în punctul în care nu mai avem ce să să ne spunem și că momentan, îmi găsesc refugiul în alte părți. Te întreb câte grade sunt mâine, doar pentru că mi-ai repetat acum o oră cum ai auzit tu la o emisiune british că oamenii deștepți vorbesc despre vreme. Englezii ăștia mereu au dreptate.

O doamnă frumoasă și destul de în vârstă, care stă la a doua scară, îmi spune să nu mă grăbesc cu măritișul. Și, ÎN SPECIAL, să nu care cumva să fac copii. Am doar 20 și ceva de ani, ce pisici. „E o greșeală”, ține să repete. Acum? Da, mă întreb doar dacă ea a făcut copiii ăia la 20+ și, pe bune, am o urmă de regret pentru ei. Cum ar fi, să-i cunosc și să îi întreb: știți că mama voastră sfătuiește pe cine prinde să nu procreeze la vârsta la care a făcut-o ea? Și apoi, realizez brusc că mama m-a „conceput” la 24. Evident, îmi vine să o întreb: băi nene, sunt o greșeală? ( N-ar recunoaște niciodată, nici n-are rost :)) ) Cât despre mine? Uite acuș trec de vârsta ei și n-am dat încă destule rateuri.  Și nu, nici nu mă grăbesc.

Lucrez în presă. Am colaborat cu Bursa, Business Cover și Forbes, iar în prezent scriu pentru Capital. Totodată, semnez și în revista semnebune.ro și pe leadersreunited.com. Am studiat filosofia, sunt pasionată de știință, beletristică, distribuții Linux și programare. Pentru detalii, vă stau la dispoziție pe bianca@aicisescrie.ro.

Leave a Reply