Nu mai trăim într-o lume a bărbaților

Cişmigiul e plin de oameni frumoşi. Întotdeauna mi s-a părut un loc mai aparte, care primăvara atrage chitarişti, şahişti şi cititori deopotrivă. Nu mergi în Herăstrău să faci coveruri după Beatleşi. Chiar dacă o faci, parcă ceva nu e cum trebuie, fiindcă aşa-i tradiţia pe linia ta genetică. Aşa credea şi bunica, şi străbunica, şi unchiul şi mătuşa şi vecinii lor şi vecinii vecinilor lor. Tot Bucureştiul… Nu se cade să mergi în Herăstrău şi să începi să fredonezi „We all live in a yellow submarine/ yellow submarine…“. După cum şi femeile trebuie să stea acasă, să facă copii, să caute ghemotoace de praf pe sub pat şi să se arunce la cratiţă. Cel puţin astfel sunt încă portretizate în reclame sau alte campanii de marketing. În contrast, bărbatul, prezentat mereu la costum, este cel care aduce bani în casă. Mai mult, la noi încă se promovează ideea potrivit căreia femeia e doar un obiect sexual şi continuă să întreţină prima pagină a multor reviste. Doar în presa economică femeia e prezentată drept model inspiraţional, iar lipsa aceasta a promovării în presa generalistă e din cauza unei mentalităţi preexistente la nivel social.

Un proverb armenesc zice că femeia e sufletul bărbatului. Cioran o definea muzică rătăcită în carne. Un tip pe stradă îi spune unei fete că-i o păpuşă frumoasă şi ea-i zice că-l iubeşte. E ca şi cum îi zici cuiva, într-un mod „finuţ“ că e uşor marxist, când vrei să-i zici „comunistu‘ naibii“.

Dar aici e despre lipsa educaţiei, nu despre sexism. La fel de bine rolurile puteau fi invers. Dacă anticii greci considerau femeia unealta diavolului, un rău necesar, eschimoşii îşi ofereau femeile în semn de ospitalitate musafirilor. Cât numeri pe degete, în India şi în alte ţări, femeilor li se aruncă acid clorhidric în faţă fiindcă au refuzat vreun „bărbat“ pe stradă, sunt bătute, violate, iar în alte părţi, ucise pentru că s-au dus la şcoală.

În Europa, de-a lungul timpului femeia a avut şi roluri bune şi mai puţin bune. La noi, în perioada comunistă, femeia a fost depersonalizată şi s-a produs o ruptură între evoluţia rolului în societate în raport cu evoluţia occidentală. Totuşi, în ultimele decenii poziţia femeii s-a îmbunătăţit. Pe plan local, antreprenoriatul feminin se dezvoltă cu paşi repezi, dovadă stă faptul că tot mai multe companii cooptează în conducere femei. Și tot mai multe firme sunt înfiinţate de doamne. Cineva spunea recent, că superfemeia stă peste zece ore pe zi la birou, apoi îşi îndeplineşte cu brio rolul de mamă şi de soţie. După părerea mea, o superfemeie nu are copii, nu stă o grămadă de ore pe zi la birou şi nu este soţia ideală. Nu cred că ceea ce dictează concepţiile unora fac o femeie să fie superfemeie. Oricum, avem veşti pentru voi. Nu mai trăim demult într-o lume a bărbaţilor!

Editorial apărut în revista Capital, în data de 8 martie 2016.

Lucrez în presă. Am colaborat cu Bursa, Business Cover și Forbes, iar în prezent scriu pentru Capital. Totodată, semnez și în revista semnebune.ro și pe leadersreunited.com. Am studiat filosofia, sunt pasionată de știință, beletristică, distribuții Linux și programare. Pentru detalii, vă stau la dispoziție pe bianca@aicisescrie.ro.

Leave a Reply