Fug românii de muncă?

Cunosc foarte mulți oameni care, fiindcă și-au dorit un viitor mai bun, au plecat să lucreze pe vase de croazieră. Unii dintre ei s-au întors și au reușit să-și cumpere case și mașini.

De exemplu, Raluca îmi spunea că a făcut în trei luni de zile în jur de 7.000 de euro. A cumpărat aici o garsonieră pentru mama ei, cu ce mai strânsese şi ea, iar acum lucrează să îşi ia propriul apartament. Astfel, nu mare mi-a fost dezamăgirea când am ajuns zilele trecute într-un hotel scump din Braşov unde managerul de HR îmi explica cum toţi angajaţii de acolo au salarii bune, peste cel minim, şi cu toate astea românii nu prind gustul unor joburi în lanţurile hoteliere de la noi.

„Mai degrabă preferă să lucreze peste hotare“, a adăugat el, lăsând să-i scape un „ca sclavii“. În mintea sa, totul era clar: angajaţii români nu au idei, nu zâmbesc decât forţat – semn că nu le place ceea ce fac –, şi dacă ai neruşinarea să le spui să-şi facă treaba, îşi dau demisia. De aceea, el a găsit soluţia: a angajat mulţi filipinezi, pe care, din ce mărturisea, îi plăteşte decent. „Filipinezii sunt mai harnici decât românii, fiindcă înainte să ajungă la noi, munceau câte 18 ore pe zi în ţări arabe sau pe vase de croazieră“, se justifica el. Din ce auzisem de la Raluca, când ne-am vorbit ultima dată, filipinezii primesc greu dreptul de muncă. „Când lucram pe ocean, aveam în echipă şi filipinezi. Nu sunt deloc harnici, aşa cum spun toţi, însă când apar şefii se aprind imediat, aleargă să dea senzaţia că lucrează din greu şi după se potolesc“, povestea ea.

Oricum ar sta lucrurile, pentru a-ţi ţine angajatul motivat, un lucru e clar: el trebuie să simtă că munca îi este apreciată şi că nu se plafonează. E adevărat şi că demisiile chiar afectează businessurile. Apar noi costuri pentru companii: procesul de recrutare nu-i deloc ieftin, iar timpul necesar pentru instruirea noilor angajaţi poate fi cuantificat în bani pierduţi. Astfel, cred eu, interesul angajatorilor ar trebui să fie acela de a-şi păstra salariaţii performanţi şi de a le oferi toate condiţiile pentru a fi mulţumiţi. Iar de cele mai multe ori interesele le sunt altele. Ba chiar mai mult, după ce am găsit supărătoare afirmaţiile domnului manager, i-aş fi spus că la un calcul simplu, un străin adus în România este mai scump. De exemplu, dacă plăteşti un angajat de aici cu 2.000 de lei, un expat nu ar veni pe aceiaşi bani. Lui trebuie să îi asiguri cazare şi mâncare, plus bilete de avion, cel puţin o dată pe an, să-şi vadă familia.

În fine, da, lanţurile hoteliere duc lipsă de personal bine pregătit şi ar trebui gândite strategii care să-i motiveze şi să-i păstreze în firmă. Bineînţeles, poate părea că văd problema dintr-un singur unghi, presupunând că dacă motivezi oamenii, aceştia vor şi munci…

Editorial apărut în revista Capital, 17 aprilie 2017.

Lucrez în presă. Am colaborat cu Bursa, Business Cover și Forbes, iar în prezent scriu pentru Capital. Totodată, semnez și în revista semnebune.ro și pe leadersreunited.com. Am studiat filosofia, sunt pasionată de știință, beletristică, distribuții Linux și programare. Pentru detalii, vă stau la dispoziție pe bianca@aicisescrie.ro.

Leave a Reply