Greșește, creează, greșește

schoolSistemul modern educațional își are rădăcinile în secolul al 19-lea, atunci când au fost adoptate în Europa și Statele Unite ale Americii primele legi privind educația obligatorie a copiilor. Până atunci existau școli publice, însă nu erau răspândite și susținute de stat. Despre asta vorbește și Sir Ken Robinson, expert britanic pe tema educaţiei şi învăţământului, în cadrul TED Talk, unde explică cum creativitatea este importantă în educație la fel ca alfabetizarea. Și ar trebui tratată în același mod. „Totuși, copiilor nu li se spune cum să nu greșească”, subliniază britanicul. El argumentează faptul că a fi creativ înseamnă să fii dispus să greșești, iar dacă nu greșești nu poți să vii cu ceva original. În același timp, sistemul educațional actual nu permite greșeli. „Este cea mai mare greșeală să greșești”.

Toate sistemele educaționale, la nivel global, au o ierarhie, cu matematică și limbi străine pe primele locuri, urmate de științe sociale, iar arta este lăsată la urmă. Asta pentru că perioada premergătoare impunerii educaţiei obligatorii a fost dominată de revoluţia industrială din secolul al 19, atunci când matematica și știința erau esențiale pentru a găsi locuri de muncă, dar timpurile s-au schimbat, potrivit spuselor lui Sir Ken Robinson. Dacă înainte oamenii aveau nevoie de școli pentru a avea un loc de muncă, acum chiar și cu o diplomă de master, nu-ți este garantat vreun job. Totodată, pentru a arăta că oamenii au propriul mod de a face lucrurile, iar inteligența este diferită, el oferă exemplul unei studente care nu poate sta liniștită la școală, însă atunci când a fost mutată la o școală de dans s-a potrivit decorului. „Avea nevoie să se miște pentru a gândi. Skill-urile sale i-au adus multă faimă și avere. În vremurile moderne, probabil că i s-ar fi dat pastile pentru ADHD și ar fi fost pusă să se liniștească”, zice Sir Ken Robinson.

Lucrez în presă. Am colaborat cu Bursa, Business Cover și Forbes, iar în prezent scriu pentru Capital. Totodată, semnez și în revista semnebune.ro și pe leadersreunited.com. Am studiat filosofia, sunt pasionată de știință, beletristică, distribuții Linux și programare. Pentru detalii, vă stau la dispoziție pe bianca@aicisescrie.ro.

One thought on “Greșește, creează, greșește

  1. iulian Reply

    e o proastă înțelegere la noi a ceea ce se cheamă “educație”. O mare parte din ce am studiat la școală(în sistem) a fost descoperit și studiat de oameni pasionați, pe cont propriu, prin diferite locații obscure și în condiții poate nu tocmai optime pentru descoperiri, dar s-a întâmplat.

    Edison a probat sute, poate mii de materiale până să descopere wolframul ce a servit atât de mult timp pentru fabricarea becurilor, așa cum le știm. Să nu mai vorbim de Vlaicu, Vuia, sau Paulescu care a descoperit insulina. Toți pasionați, toți încercâd, reîncercând și netemându-se să greșească.

Leave a Reply